Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DREPT VORBIND

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 589 pentru DREPT VORBIND.

Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi

Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi Lupta moldovenilor pentru drepturi de Alexei Mateevici Înaintea privirilor întregului nostru popor moldovean din Basarabia se desfășură un larg câmp, care trebuie lucrat cu toate silințele, ca să dea roadele cuvenite. Acest câmp este starea în care ne aflăm noi astăzi. Iar roadele acestui câmp vor fi acele dreptăți cetățenești și naționale, la care năzuim noi cu toții. Soarta noastră e în mâinile noastre și, numai având privirile întotdeauna îndreptate la deșteptare, ne vom deștepta. Să nu uităm că nația (norodul) noastră are în sine mari puteri ascunse, care așteaptă numai dezvoltarea (desfășurarea) lor. Și odată desfășurate, ele pentru totdeauna ne vor face pe noi fericiți în toate privințele. Să ne sculăm dar din somnul nostru, cum s-au sculat acum mai mult de un veac frații noștri de peste Prut. Să ne pornim munca în pace și liniște pe calea binelui. Și să știm că deșteptarea noastră stă numai într-o muncă culturală (de minte). Trebuie să avem în vedere că asta-i scăparea noastră de întuneric. De pildă, începutul binevoinței pentru limba moldovenească are mare însemnătate pentru alegeri la noi în Basarabia, care ne așteaptă de curând. La alegerile trecute starea ...

 

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ne gândim întotdeauna și care ne vor scăpa de întuneric și nevoi, dacă le vom dobândi. Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem și să fie ele întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi ...

 

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică

... e și cetirea sau scrierea fără gramatică conducătoare. Căci dacă vrea cineva să știe firea literelor și silabelor, dacă cu glasul vrea să accentueze cuvintele drept și să însemne vorbele cu accente, acela trebue să se adreseze la prima parte a gramaticei, adică la ortografie. Dacă vrea să desfacă ... spre aceasta trebue să-și însușască bine regulele sintaxei. Dacă cineva dorește să facă versuri, și aceasta și-o însușește prin prosodia făcătoare de versuri. Drept vorbind, lucrurile de minte folositoare la care ea a dat naștere fie în limba grecească, fie în cea latinească, sau în orice altă ... mărirea lui Dumnezeu și spre cinstea prea fericitei Fecioare, Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor sfinților, și spre folosul sufletesc și trupesc al drept credincioșilor. Iar pentru luminată măria-voastră, ca unul ce v-ați îngrijit de aceasta, spre primirea pentru aceasta de la Dumnezeu a unei ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... — Mocanul, tat-său, mă vrea, că știe că-s om de treabă, om cu stare. Fata parc-ar face nazuri. Că ea, ce-i drept, are de toate. Că nu-i lipsește nimic. De asta nu pot zice. — Ei, și ție ce-ți lipsește? Flăcăul nu-mi răspunse de ... ce era mai însemnat: bietul Turculeț se împunsese c-un țăpoi și pierduse un ochi, după ce stase o mulțime de vreme în spital. La drept vorbind, lucrul acesta nu prea strica unui băietan atât de frumos ca dânsul. Dar pesemne fata era năzuroasă. — Bine, Turculeț, dacă nu te ia ...

 

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky

... a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? fiindcă, mai la urma urmelor, d. Pawlowsky, presupunând că este un om care se respectă, nu putea vorbi, fără o prealabilă autorizare, decât în numele d-sale personal, ca Pawlowsky, pur și simplu Pawlowsky. Dar să meargă d. Pawlowsky și, fără nici o ... Pawlowsky. D. Pawlowsky și-a zis așa: nu sunt autorizat să vorbesc; dar mai la urma urmelor, ce-mi trebuiește? pot foarte bine vorbi și fără să fiu autorizat. Ei bine, iată ce nu pot eu aproba la d. Pawlowsky: d. Pawlowsky a făcut rău că nu ... Dar d. Pawlowsky a ținut să vorbească; foarte bine. Atunci mă întreb eu: dacă între a tăcea și a vorbi nu este nici o deosibire, fiind vorba de d. Pawlowsky, pentru ce ar fi o deosibire, fiind vorba de același d. Pawlowsky, între a ... capabil Pawlowsky, dacă nu l-ai cunoscut niciodată? — Bine, așa e; nu l-am cunoscut; dar, în fine, cum se poate?... Pawlowsky!... îți spui drept, nu m-așteptam la asta de la Pawlowsky. P. S. Tocmai acum, am văzut cât eram de greșit când mă pasionam atâta asupra cazului d ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

... celui ce înjosește o memorie scumpă decît minunatele juvaere ale lui Gîrleanu ? Ori poate toate acestea își aveau explicația într-o antipatie personală, care, la drept vorbind, e omenească, căci care din noi nu are anumite simpatii ori antipatii pentru unii oameni sau unele lucruri ? Idiosincrasiile nu se discută. Acestea mi ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forăscu, care, una-două, îi tolocănea, mustrându-i: ba că nu vorbesc drept românește, cum vorbeau părinții lor, ci au corchezit graiul strămoșesc, de nu-i mai înțelege nimene; ba că "umblați cu șurubele, să ne trageți butucul ... tineri, iaca și moș Ion Roată sare cu gura: — Aveți bunătate de vorbiți mai moldovenește, cucoane, să ne dumerim și noi; căci eu, unul, drept vă spun, că nu pricep nimica, păcatele mele! Un oarecare boier întâmpină atunci pe moș Ion Roată, zicându-i cu glas poruncitor și răutăcios: â ... inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jeluiesc. Și boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de față cu slugile sale și cu alți oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... ca cel mușcat de șarpe din care se varsă veninul. Așa ne spune nouă Sfânta Scriptură, care nimica strâmb nu vorbește, ci toate le vorbește drept și adevărat: că cerul și pământul va trece, iar din Scriptură un cuvânt în zadar nu va trece (Matf. 5, 18). Mulțime de curse întinde ... bețivul. Și ce greutate este diavolului a înșela pe cel beat, care, fiind întunecat și înviforat cu tăria băuturii, nu poate să judece drept și care chiar și fără de băutură este destul de slab și neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naștem și întru fărădelege ne ...

 

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară

... Stefanides, între alții, a pus discuțiunea pe un astfel de teren pe care demnitatea mă oprește să-l urmez (ilaritate), de aceea voiu vorbi strict la obiect.» «Onorată Cameră! Precum știm, în țări constituționale, în cari există numai o națiune, numirea generică a acestei națiuni ... în adresă. Dar, care e consecința acestui fapt? Dacă primul înțeles e dătător de directivă, celelalte națiuni afară de cea maghiară fiind excluse, deși fără drept, nu pot să primeasă adresa de a lor, tocmai din acest motiv. Dacă luăm din contră cazul al doilea, dat fiind că în ...

 

Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință

... cum îmi place, Fără a putea guvernul observație a-mi face. Cît pentru guvern și forma-i cea constituțională, Căci, vorbind drept, nu știu bine ăst cuvînt ce va să zică, Daca, cum mi-a spus un dascăl cu destulă pricopseală, Un guvern în constituții ...

 

Ion Luca Caragiale - O conferință

... și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar ... ce însemnează S.P.M.D.R.?... — S.P.M.D.R. însemnează „Societatea protectoare a Muzelor Daco-Romane". Amica mea, madam Parigoridi, este viceprezidentă la S.P.M.D.R.; dar, la drept vorbind, este chiar prezidentă, fiindcă titulara, venerabila madam Trahanache, trăiește mai mult la Paris, și afară de asta este, cum zice viceprezidenta, „ramolisită"; și ...

 

   Următoarele >>>